''CREDINTA NOASTRA ESTE VIATA NOASTRA''card.Iuliu Hossu

Folosirea instrumentelor în cântarea religioasă, de-a lungul istoriei

Tema referatului meu am ales-o după ce răsfoind paginile Vechiului Testament am observat cum erau aduse lui Dumnezeu laude prin cântec. Instrumentele muzicale sunt amintite pentru prima dată în Vechiul Testament în cartea Genezei: „Iubal, el a fost tatăl tuturor celor ce cântau din chitară (alăută) şi cimpoi (caval)". În cartea Numerilor, capitolul 10, versetul 2 se întâlneşte folosirea cultică a instrumentelor muzicale. Aceste instrumente sunt trâmbiţele de argint, care aveau rolul de semnalizare. Dumnezeu stabileşte reguli exacte cum trebuie folosite aceste trâmbiţe. În capitolul 10, versetul 3 Domnul le cere ca adunarea la uşa cortului să fie anunţată prin ambele trâmbiţe, chemarea la război să fie făcută cu vâlvă.
Despre căderea Ierihonului din cartea lui Iosua aflăm că cetatea se înconjoară pe o perioadă de şapte zile pentru a fi cucerită, din porunca Domnului. În primele şase zile „sună numai trâmbiţele”, iar în a şaptea zi se amplifică sunetul cu strigătul poporului, cetatea dărâmându-se de la sine. „Principala funcţie a muzicii o constituie închinarea şi mărirea lui Dumnezeu. De aceea toate cărţile Vechiului Testament abundă în îndemnuri de cântare”. În 1 Cronici capitolul 16 versetele de la 4 la 7, sunt descrise regulile stabilite de David privind lauda şi mărirea lui Dumnezeu în prezenţa chivotului. Se aleg anumite grupuri de leviţi, care sunt ănsărcinaţi cu muzica. Instrumentele amintite sunt instrumente cu coarde: alăute, harfe, ţambale. Preoţii sună din ţambale. Întâlnim aici toţi leviţii care vor avea însărcinarea de a fi cântăreţi. În 2 Cronici, capitolul 5 versetul 12 urmează un incident deosebit la sfinţirea Templului. Instrumentele folosite din nou sunt: chimvale, alăute, harfe şi trâmbiţele suflate de preoţi, „cei care cântau uniţi într-un singur glas erau adunaţi să mărească şi să laude pe Domnul, au făcut să răsune trâmbiţele, chitarele şi celelalte instrumente mărind pe Domnul”.
În cartea lui Samuel, David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harfe, alăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţambale. David doreşte să aducă chivotul la Ierusalim. Acest eveniment este organizat, sărbătorindu-se cu muzică, dans şi bucurie. El mulţumeşte Domnului prin celebra cântare „Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui. Spuneţi toate minunile Lui.”
În Psalmi sunt amintite des instrumentele muzicale. În Psalmul 68, 25 ni se spune că în frunte merg cântăreţii apoi cei ce cântă din instrumente, în mijlocul fetelor care sună din timpane. Faptul că tamburinele sunt pe mâna fetelor ne arată că este imposibil să fi fost folosite în Templu. Instrumentele muzicale erau folosite de leviţi, iar femeile nu erau prevăzute cu slujbă în Templu.
În general în textele Vechiului Testament se întâlnesc cam trei tipuri de instrumente: cu coarde (harfa, lira), de suflat (trâmbiţa cu cele trei variante: cornul berbecului, cornul drept şi cornul metalic), de percuţie (tamburina, chimvalele şi alte instrumente răsunătoare). Isaia ne profeţeşte că întoarcerea în Israel va fi însoţită de cântări, sunete de flaut şi bucurie în inimi şi Domnul va lovi cu toiagul cel de mustrare pe asirieni, fiecare lovitură fiind însoţită de sunete de harfă, tobe şi jocuri.
Muzica încetează în momentele de tristeţe şi de pedeapsă divină, de exemplu pustiirea pământului lui Iuda este însoţită de viziunea proorocului Isaia de încetarea glasului „cel plin de veselire al lirei” şi multe alte exemple.
Instrumentele au fost folosite diferit cu scopuri sfinte şi nesfinte. Pentru slujbe cu muzică în Templu existau norme precise. Dansul practicat avea caracter religios şi firesc. Instrumentele contemporane sunt urmaşe ale acelor instrumente antice. Azi avem orga electronică, care am spunea spune că e urmaşa trâmbiţelor, fluierelor şi cimpolui. Avem pianul electronic, urmaşul ţambalului sau chimvalului. Avem vioara electronică urmaşa alăutei.
Aici am amintit doar câteva dintre locurile din Vechiul Testament unde apare termenul de muzică şi de instrumente muzicale, dar ele sunt cu mult mai multe observându-le doar la o simplă răsfoire a paginilor Sfintei Scripturi.
Prima mea întâlnire cu muzica creştină religioasă a avut loc cu mult timp în urmă. Dar prin anul 2005 făcând un pelerinaj la Medjugorje am ascultat şi am avut ocazia să văd cu ochii mei ce senzaţii şi ce trăire oferă muzica religioasă în inimile şi trăirile tinerilor. În momentul cântării diferitelor melodii, tinerii erau cuprinşi de bucurie, de veselie, exprimate pe chipurile lor şi transmise prin dansurile de entuziasm.
De multe ori în timpul rugăciunilor ascult muzică. Prin ea şi prin convorbirea cu Dumnezeu parcă mă simt un altul. Simt o pace sufletească, o linişte şi în acelaşi timp o emoţie. În diferitele cântece religioase găsim, azi, îndemnuri şi fraze nutritive, care ne-ar putea ajuta să creştem sănătoşi în credinţă. Dar azi există şi muzică care nu ne oferă, nu ne transmite absolut nici un mesaj demn de urmat.
Noi nu putem să schimbăm versurile acestor melodii, însă putem să alegem cu înţelepciune ce fel de cântece să ascultăm. Prin intermediul muzicii creştine de azi putem să auzim versuri pozitive în stiluri muzicale care ne plac cel mai mult. În Biblie ni se spune că cel care cântă se roagă de două ori. Muzica de laudă la adresa lui Dumnezeu există de foarte mulţi ani. În timpurile Vechiului Testament Psalmii erau cântaţi aşa cum noi cântăm azi diferite priceste şi imnuri bisericeşti. Referitor la cei care cântă, în cadrul Sfintei Liturghiei, preotul la una dintre rugăciunile în taină zice: „Însuţi Stăpâne primeşte din gura noastră a celor păcătoşi întreit – sfântă cântare şi ne cercetează cu bunătatea Ta”.
Dar nu numai în rugăciunile preotului în taină ci şi în una dintre ecteniile Sfintei Liturghii: „şi pentru cei ce se ostenesc şi pentru cei ce cântă”.
Aşadar vedem că şi în comemorarea morţii şi învierii lui Isus, care este Sfânta Liturghie se aduce aminte de cei ce cântă.
Muzica ne poate ajuta să creştem în credinţă. Muzica creştină poate fi folosită în închinare şi poate să ne provoace să ne gândim la relaţia noastră cu Dumnezeu. Muzica rock creştină şi alte genuri contemporane de muzică ne provoacă să ne gândim la unele aspecte cu care ne confruntăm zilnic aşa cum este presiunea anturajului, drogurile şi alcoolul, curtarea, sexul şi împărtăşirea credinţei.
Mulţi creştini ai zilelor noastre spun că nu se poate cânta cu instrumente în Biserică, aceasta fiind un păcat condamnat şi de marii Sfinţi. Eu nu văd nici o problemă în această privinţă, pentru că muzica din instrumente îţi dă parcă o altă stare simţindu-te un altul.
Şi în cadrul celebrărilor liturgice s-au introdus diferite melodii, nu numai strict tipice, unele creându-ţi bucurie şi pace, iar altele durere şi întristare.
Muzica înălţătoare este ca şi o celebrare. De fiecare dată când auzim oamenii cântând dragostea lor pentru Dumnezeu putem să ne bucurăm cu ei.





















Bibliografie:
Vasile Vasile, Istoria Muzicii Bizantine,ed. Interprint, Bucureşti 1997.
Sfânta Scriptură, Institutul Biblic Misionar Ortodox, Bucureşti 1968.
Pr. Ovidiu Horea Pop, Dumnezeiasca Liturghie a celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, ed. Logos, Oradea 1994.