IUBIREA
Talmudul, cartea de căpătâi a evreilor spune într-unul din versetele sale: „când un om se naşte, intră în lume sub chipul unui copil, cu mâinile întinse, parcă pentru a spune că totul este al său. Când omul moare, lasă să cadă totul din mâinile lui, parcă pentru a spune că nimic nu duce cu sine din această lume." Însă, Hristos merge mai departe de atât şi, prin viaţa Sa, comportamentul, dar mai ales prin învăţătura Sa, ne spune că numai iubirea este veşnică, şi că numai actele făcute din iubire vor fi cele care vor conta în momentul judecăţii. A intra în „jocul" iubirii lui Hristos este un lucru surprinzător şi cine a primit darul de a pătrunde taina acestei iubirii, poate să înţeleagă că Dumnezeu nu vrea să ne strice micile noastre bucurii pământeşti de care suntem atât de ataşaţi. El chiar spune că acestea nu ne vor separa de El, doar dacă îndărătul acestora întrevedem iubirea Creatorului nostru. Iubirea lui Dumnezeu s-a revelat în Isus din Nazaret, dar noi, parcă tot străini suntem de ea.
În iubirea Sa, Hristos manifestă solidaritate faţă de cei dispreţuiţi, sau chiar marginalizaţi de societate. Este grăitor exemplul vameşului Zaheu, care nu mai aştepta nimic bun de la lume, aşa cum lumea nu mai aştepta nimic bun de la el. El era „mic şi bogat" şi stătea izolat între zidurile bogăţiei sale, care era un obstacol între el şi lumea invidioasă. Din felul în care Isus se comportă faţă de el, putem face o deosebire clară între atitudinea Sa şi cea a celorlalţi. Pentru Isus, Zaheu nu era un caz pierdut, ci era un suflet care încă îşi aştepta mântuirea. De aceea, Isus îi spune să se dea jos din copac pentru că vrea să mănânce în casa lui. După ce Zaheu se arată binevoitor în a-L primi pe Învăţător, are loc şi convertirea sa. Hristos nu a condamnat niciodată vreo persoană. Noi de ce am face-o? Când lumea o acuza pe Maria sora lui Lazăr că este leneşă, sau risipitoare, Hristos a fost de partea acesteia, fiindcă El a observat că ceea ce ea făcea erau o consecinţă a iubirii pe care o nutrea faţă de El. Datoria noastră morală este de a ne apropia cât mai mult de exemplul dat de Hristos. Trebuie să ne apropiem de semenii noştri, să fim binevoitori faţă de ei. Hristos s-a constituit pe Sine ca model pentru noi pentru că ştia că suntem capabili să-L urmăm, are încredere în noi, şi chiar ne ajută să păşim pe „calea cea strâmtă". De multe ori suntem frapaţi de lucrurile rele pe care le vedem săvârşite de către semenii noştri. De aceea, adesea ezităm în a acţiona conform îndemnului sfântului Pavel, care spunea : „nu vă lăsaţi biruiţi de rău, ci biruiţi răul cu bine". În cuvinte puţine, acest îndemn consider că explică în mare măsură Iubirea lui Hristos. Isus iubeşte oamenii. El apucă de mână copii, îi pune în mijlocul mulţimii şi îi mângâie. În copii, Isus vede inocenţa, puritatea care sunt atât de necesare mântuirii. El merge până într-acolo încât afirmă că dacă nu vom fi asemeni copiilor nu vom intra în Împărăţia Cerurilor. Isus apreciază mai mult mica, dar sincera dajdie unei bătrâne, decât generosul dar al îngâmfaţilor. El a ştiut că ea a făcut gestul din iubire, pe când ceilalţi dăruiau din prea-plinul pungii lor. La nivel strict exterior, Hristos nu se deosebea de ceilalţi oameni. Purta aceleaşi veşminte, mânca şi chiar muncea la fel ca ceilalţi. În ceea ce priveşte viaţa interioară, El se deosebeşte de ceilalţi datorită Iubirii Sale. El era Iubirea întruchipată. El a fost darul pe care Tatăl l-a făcut omenirii. Rămâne doar ca noi să acceptăm acest dar şi să trăim conform voinţei Celui care ni l-a dăruit. Principala coordonată pe care se axează întregul mesaj al lui Isus este Iubirea. Tot ceea ce contează este modul în care noi o percepem şi o punem în practică. Referitor la acest lucru, Teresa de Calcutta obişnuia să spună: „decât să faci lucruri măreţe lipsite de iubire, mai bine fă lucruri mici cu iubire". Finalitatea vieţii lui Isus nu era aceea de a câştiga prestigiul celorlalţi. Astfel că atunci când era pe cruce, El nu a ascultat îndemnurile acelora care îi spuneau că dacă vrea ca ei să creadă în El, va trebui să se dea jos de pe cruce. Dacă ar fi coborât, atunci El ar fi încetat să iubească şi viaţa Sa nu ar mai fi fost o jertfă de ispăşire ce se datorează Iubirii Sale nemărginite. Apostolul Ioan a spus: „noi am văzut Iubirea şi am crezut în ea". Minuni au săvărşit atât diverşii proroci, cât şi unii sfinţi care au trăit după Isus, dar niciunul dintre aceştia nu a fost Fiul lui Dumnezeu. şi ei au iubit, dar numai Isus Hristos a fost Iubirea. „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi". Vă invit pe toţi să devenim temple ale iubirii sfinte ale lui Isus, deoarece cu toţii suntem iubiţi de către El!
EUGEN IVUT
Talmudul, cartea de căpătâi a evreilor spune într-unul din versetele sale: „când un om se naşte, intră în lume sub chipul unui copil, cu mâinile întinse, parcă pentru a spune că totul este al său. Când omul moare, lasă să cadă totul din mâinile lui, parcă pentru a spune că nimic nu duce cu sine din această lume." Însă, Hristos merge mai departe de atât şi, prin viaţa Sa, comportamentul, dar mai ales prin învăţătura Sa, ne spune că numai iubirea este veşnică, şi că numai actele făcute din iubire vor fi cele care vor conta în momentul judecăţii. A intra în „jocul" iubirii lui Hristos este un lucru surprinzător şi cine a primit darul de a pătrunde taina acestei iubirii, poate să înţeleagă că Dumnezeu nu vrea să ne strice micile noastre bucurii pământeşti de care suntem atât de ataşaţi. El chiar spune că acestea nu ne vor separa de El, doar dacă îndărătul acestora întrevedem iubirea Creatorului nostru. Iubirea lui Dumnezeu s-a revelat în Isus din Nazaret, dar noi, parcă tot străini suntem de ea.
În iubirea Sa, Hristos manifestă solidaritate faţă de cei dispreţuiţi, sau chiar marginalizaţi de societate. Este grăitor exemplul vameşului Zaheu, care nu mai aştepta nimic bun de la lume, aşa cum lumea nu mai aştepta nimic bun de la el. El era „mic şi bogat" şi stătea izolat între zidurile bogăţiei sale, care era un obstacol între el şi lumea invidioasă. Din felul în care Isus se comportă faţă de el, putem face o deosebire clară între atitudinea Sa şi cea a celorlalţi. Pentru Isus, Zaheu nu era un caz pierdut, ci era un suflet care încă îşi aştepta mântuirea. De aceea, Isus îi spune să se dea jos din copac pentru că vrea să mănânce în casa lui. După ce Zaheu se arată binevoitor în a-L primi pe Învăţător, are loc şi convertirea sa. Hristos nu a condamnat niciodată vreo persoană. Noi de ce am face-o? Când lumea o acuza pe Maria sora lui Lazăr că este leneşă, sau risipitoare, Hristos a fost de partea acesteia, fiindcă El a observat că ceea ce ea făcea erau o consecinţă a iubirii pe care o nutrea faţă de El. Datoria noastră morală este de a ne apropia cât mai mult de exemplul dat de Hristos. Trebuie să ne apropiem de semenii noştri, să fim binevoitori faţă de ei. Hristos s-a constituit pe Sine ca model pentru noi pentru că ştia că suntem capabili să-L urmăm, are încredere în noi, şi chiar ne ajută să păşim pe „calea cea strâmtă". De multe ori suntem frapaţi de lucrurile rele pe care le vedem săvârşite de către semenii noştri. De aceea, adesea ezităm în a acţiona conform îndemnului sfântului Pavel, care spunea : „nu vă lăsaţi biruiţi de rău, ci biruiţi răul cu bine". În cuvinte puţine, acest îndemn consider că explică în mare măsură Iubirea lui Hristos. Isus iubeşte oamenii. El apucă de mână copii, îi pune în mijlocul mulţimii şi îi mângâie. În copii, Isus vede inocenţa, puritatea care sunt atât de necesare mântuirii. El merge până într-acolo încât afirmă că dacă nu vom fi asemeni copiilor nu vom intra în Împărăţia Cerurilor. Isus apreciază mai mult mica, dar sincera dajdie unei bătrâne, decât generosul dar al îngâmfaţilor. El a ştiut că ea a făcut gestul din iubire, pe când ceilalţi dăruiau din prea-plinul pungii lor. La nivel strict exterior, Hristos nu se deosebea de ceilalţi oameni. Purta aceleaşi veşminte, mânca şi chiar muncea la fel ca ceilalţi. În ceea ce priveşte viaţa interioară, El se deosebeşte de ceilalţi datorită Iubirii Sale. El era Iubirea întruchipată. El a fost darul pe care Tatăl l-a făcut omenirii. Rămâne doar ca noi să acceptăm acest dar şi să trăim conform voinţei Celui care ni l-a dăruit. Principala coordonată pe care se axează întregul mesaj al lui Isus este Iubirea. Tot ceea ce contează este modul în care noi o percepem şi o punem în practică. Referitor la acest lucru, Teresa de Calcutta obişnuia să spună: „decât să faci lucruri măreţe lipsite de iubire, mai bine fă lucruri mici cu iubire". Finalitatea vieţii lui Isus nu era aceea de a câştiga prestigiul celorlalţi. Astfel că atunci când era pe cruce, El nu a ascultat îndemnurile acelora care îi spuneau că dacă vrea ca ei să creadă în El, va trebui să se dea jos de pe cruce. Dacă ar fi coborât, atunci El ar fi încetat să iubească şi viaţa Sa nu ar mai fi fost o jertfă de ispăşire ce se datorează Iubirii Sale nemărginite. Apostolul Ioan a spus: „noi am văzut Iubirea şi am crezut în ea". Minuni au săvărşit atât diverşii proroci, cât şi unii sfinţi care au trăit după Isus, dar niciunul dintre aceştia nu a fost Fiul lui Dumnezeu. şi ei au iubit, dar numai Isus Hristos a fost Iubirea. „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi". Vă invit pe toţi să devenim temple ale iubirii sfinte ale lui Isus, deoarece cu toţii suntem iubiţi de către El!
EUGEN IVUT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu