''CREDINTA NOASTRA ESTE VIATA NOASTRA''card.Iuliu Hossu

IUBIREA INFINITĂ
Astăzi, majoritatea credincioşilor confundă iubirea faţă de Dumnezeu cu interesele personale. Ei îl iubesc pe Dumnezeu atâta timp cât El le satisface toate dorinţele, iar mai apoi, când se abate o nenorocire asupra lor, îl părăsesc cu uşurinţă. Sunt puţini cei care înţeleg că noi trebuie să-L iubim pe Isus pentru simplul motiv că El ne-a iubit mai întâi. Când încă nu-L cunoşteam, ba chiar când noi nu existam ca existenţe concrete pe pământ, El şi-a dat viaţa pe Cruce din iubire faţă de noi. Iubirea lui Dumnezeu ne completează, iar aceasta este strâns legată de iubirea aproapelui.
Iubirea L-a adus pe Isus pe pământ şi tot iubirea L-a făcut să moară pentru a ne împăca cu Tatăl Ceresc. Dovada iubirii lui Dumnezeu este Crucea. Se spune că dimensiunile iubirii sunt două: una verticală, ce urcă până la Dumnezeu, şi una orizontală, care se revarsă asupra celorlalţi, spre cei pe care Christos îi numeşte „aproapele". Conform învăţăturii lui Isus, aproapele pe care trebuie să-l iubim este cel pe care Providenţa îl pune clipă de clipă lângă tine, adică ţi-l face aproape. Astfel că aproape îţi este cel care trece pe lângă tine, care lucrează cu tine, care stă în staţia de autobuz lângă tine, care se joacă cu tine, suferă cu tine, vânzătorul de la care cumperi diferite alimente, cel care îţi poartă pică şi chiar şi cel care te urăşte. Astfel în Christos toţi îţi sunt aproape şi implicit fraţi de care tu trebuie să te îngrijeşti.
Isus nu ne-a lăsat poruncă să-l iubim pe aproapele care ni se pare nouă mai simpatic, pe cel care merită sau pe cel care ne este util în diverse situaţii. Isus spune doar „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"(Mt 19, 19). Iubirea nu impune bariere, ba chiar ea este cea care sfarmă barierele de orice fel: sociale, etnice, culturale, religiose etc. Iubirea trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu care nu doar că ne pretinde acest lucru, dar chiar El îşi revarsă iubirea Lui infinită şi veşnică asupra noastră. Din cauza lipsei iubirii, omul cu sufletul rănit seamănă cu o căprioară rănită care fuge singură lăsând în urmă o dură roşiatică pe zăpadă.
Fiecare om simte nevoia de a fi iubit şi apreciat, dar bătrânii sunt cei care simt cel mai tare acest lucru. Cu cât este mai aproape trecerea la viaţa de apoi, cu atât este mai acut golul pe care bătrânii îl simt în jurul lor. Instinctiv, toată lumea se adună în jurul tinerilor cu comportament vesel şi se îndepărtează de bătrânii care ar avea atâta nevoie de dragostea lor. De aceea atâţia bătrâni îşi găsesc pacea doar la Biserică, lângă Isus. El devine iubitul inimii lor însingurate. El devine motivul de a-şi continua existenţa.
Christos nu ne părăseşte niciodată. El, prin spovadă, uită trecutul şi cântăreşte totul conform prezentului. Chiar dacă în zilele înfloritoare, pline de succese lumeşti, sau atunci când suntem tineri, îl uităm, la bătrâneţe sau când ne facem timp pentru Isus, El va fi singura comoară a noastră. Isus va rămâne lângă noi datorită Crucii Sale care este izvorul iertării şi al nădejdii. Astăzi ne place să vorbim despre iubire, dar am uitat să iubim. Trăim într-o lume în care se vorbeşte mai mult ca oricând despre iubire, dar se iubeşte mai puţin ca niciodată înainte. Credem că prin simplul fapt că vorbim despre iubire o să suprimăm egoismul care ne-a pătruns în oase. Nu asta e soluţia, ci faptele pline de iubire. Doar faptele iubitoare ne vor scăpa de egoism.
La sfârşitul vieţii, Christos ne va mulţumi pentru fiecare faptă pe care am făcut-o din iubire faţă de El. Maica Tereza de Calcutta, sfânta „sacrificată” pe altarul iubirii, scrie în jurnalul său următoarele: „Mulţumesc, Doamne, că ne-ai dat iubirea capabilă de a schimba substanţa lucrurilor. Dumnezeu a permis :
o singură cale spre viaţă: IUBIREA;
o singură cale spre succes: IUBIREA;
o singură cale spre fericire: IUBIREA.
Nu este decât o singură catastrofă, şi anume cea care se naşte din refuzul iubirii. "
Iubirea să fie, aşadar, principala virtute pe care să o practicăm de-a-lungul întregii vieţi, pentru ca după ce vom părăsi această viaţă pământească să ne odihnim în Împărăţia instaurată de Isus.
Eugen IVUŢ,
ANUL -II-