''CREDINTA NOASTRA ESTE VIATA NOASTRA''card.Iuliu Hossu

ISUS, PÂINEA VIETII
La fiecare seceris, Isus repetã miracolul prin care a înmultit pâinile, pentru ca lumea noastrã sã beneficieze de hranã care sã o mentinã în viatã. Toate minunile pe care le-a fãcut Isus trimit înspre ceva, demonstreazã ceva, si anume cã El este Adevãrul si Pâinea care ne dã viata cea vesnicã.
Omul de azi refuzã sã creadã cã pâinea este darul lui Dumnezeu. El crede cã pâinea e pur si simplu ceva ce i se cuvine. Câti dintre noi nu mergem zilnic la magazin pentru a cumpãra pâine, dar uitãm sã-i multumim Domnului pentru aceasta. Ne amintim eventual sã-i multumim vânzãtoarei pentru cã ne-a servit cu amabilitate si uitãm multumirea fatã de Cel care a permis ca grâul sã creascã pentru a se putea transforma în pâine. Cu totii trãim ispita autosuficientei, crezând cã ne putem descurca singuri prin schemele noastre mentale si puterile noastre fizice. Gândindu-ne viata în acest mod, Dumnezeu nu-si mai gãseste locul în lumea noastrã. Astfel, omul se rupe de Dumnezeu. În acest stadiu intervine importanta covârsitoare a religiei, care are drept scop re-legarea, refacerea legãturii cu Dumnezeu.
Omul care se crede autosuficient întâmpinã probleme îndeosebi atunci când viata îl pune în situatia de a-si recunoaste lipsurile, de a-si mãrturisi propriile limite, de a recunoaste cã e flãmând dupã ceva mai înalt decât propriul sine. Omul nu se va putea niciodatã umple pe sine, doar Dumnezeu cu harul Sãu poate face acest lucru. Doar Dumnezeu poate mântui sufletul omului.
Atitudinea lui Isus fatã de cei care sunt dornici de pâine ieftinã, de „raiul pãmântesc” este una de profundã compasiune. Acelora Isus le spune si azi precum acum douã milenii le-a spus contemporanilor Sãi: „Eu sunt Pâinea vietii. Cine vine la Mine nu va flãmânzi niciodatã si cine crede în Mine nu va înseta niciodatã”(In 6, 35). Continuând aceastã cuvântare, Isus mai spune cã „pe cel care vine la Mine nu-l voi da afarã” (In 6, 37). Este foarte mângâietor atunci când ajungem sã constientizãm acest lucru. Oare în ce mãsurã suntem noi costienti cã facem parte din marea familie, din Biserica pe care a instituit-o Isus? Cu adevãrat facem parte din Bisericã, nu suntem din afara ei, deoarece dacã îl cãutãm pe Isus, El nu ne dã afarã, ci ne integreazã în Corpul Sãu Mistic, Biserica. De câte ori când am intrat în vreo Bisericã a trebuit sã batem la usã? Oare de ce nu se bate la usã când se intrã într-o Bisericã? E simplu. Pentru cã toti suntem „de-ai casei”, nu suntem strãini, ci facem parte din marea familie a Bisericii. Într-un fel mai aparte noi locuim în Bisericã si Biserica locuieste în noi. Doar în aceastã familie primitoare vom fi hrãniti cu pâinea vietii vesnice. Tatãl îl trimite pe Fiul sãu Unul-Nãscut pentru a se da ca hranã copiilor mai mici ce alcãtuiesc Biserica.
Noi, ca si crestini, avem obligatia de a discerne care este Pâinea Cereascã si care este pâinea cea ieftinã, si sã alegem sã o consumãm pe cea care ne va duce la viata vesnicã. Trebuie sã discernem cã e mai bine sã renuntãm la o orã de privit la televizor pentru a participa la Sfânta Liturghie si a primi Sfânta Euharistie. Isus s-a confruntat în douã rânduri cu ispita de a face abuz de puterea Sa divinã pentru a produce pâine ieftinã. În primul rând El a fost provocat de diavol în pustiu, atunci când a fost ispitit sã transforme pietrele în pâine pentru a-si astâmpãra foamea. În cel de-al doilea rând El refuzã aceastã ispitã atunci când evreii vor sã-L facã rege doar de dragul stomacului plin pe care îl asigura multimilor. Isus rãspunde rând pe rând acestor douã ispite. Diavolului îi spune: „nu numai cu pâine se hrãneste omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Lc 4, 4), iar evreilor le rãspunde: „M-ati cãutat fiindcã v-ati sãturat, dar dacã veti umbla doar dupã hranã pieritoare veti muri”. În acest caz Isus se referea la mana cereascã pe care au mâncat-o evreii în pustiu. Ei chiar dacã au mâncat manã au murit, fiindcã nu mana era importantã ci prezenta lui Dumnezeu care se actualiza în prezenta manei. Tot acelasi lucru este si în cazul înmultirii pâinilor. Nu pâinea înmultitã este importantã, ci prezenta mântuitoare a lui Dumnezeu care sãvârseste minunea.
Asadar, omului modern nu îi rãmâne decât sã-si constientizeze apartenenta la Bisericã, familia lui Christos, care niciodatã nu-l va alunga pe cel care îl cautã pe Domnul cu inimã sincerã.
Eugen IVUT,
ANUL -II-