sambata 29 a8ugust am sarbatorit TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL
,Mãrturisirea profetilor biruie miselia regilor
Marcu 6,14-29
Isus i-a trimis pe ucenicii Sãi în misiune, iar scena este goalã pânã la reîntoarcerea lor. Marcu o „umple” cu douã pericope care relateazã pãrerea lui Irod despre Isus si uciderea lui Ioan Botezãtorul. Continutul acestui text are un sens clar: este un semn, o profete a împotrivirii ºi a martiriului, rezervate lui Isus si ucenicilor Sãi. Evanghelistul stie cã martiriul si suferinta sunt incluse în misiunea Bisericii. De fapt, primii crestini care citeau aceastã paginã a Scripturii, cunosteau persecutiile care se terminau cu martiriul, ca fiind o realitate concretã pe care trebuiau sã o trãiascã, sã o experimenteze. Însã, pentru ei, aceastã pericopã era izvor de sperantã vie si mângâiere certã, pentru cã îi învãta sã nu caute victoriile pãmântesti trecãtoare ci sã treacã cu mintea dincolo de rezultatele contingente, privind mereu înainte, la Isus.
Acest pasaj, asezat imediat dupã trimiterea ucenicilor în misiune, reflectã care este „destinul misionarului”, al mãrturisitorului lui Isus. În limba greacã, „mãrturisitor” se spune „martir”. De fapt, moartea Botezãtorului prevesteste moartea lui Isus si a tuturor celor care vor fi trimisi în misiune de-a lungul timpului. Acest lucru poate descuraja, dar oricum, omul este dator cu o moarte. Diferenta dintre o moarte naturalã si moartea unui martir constã în faptul cã cea dintâi reprezintã sfârsitul vietii, iar cea de-a doua este trãitã ca fiind scopul vietii. Martirul mãrturiseste pânã la moarte si dupã moarte, iubirea care stã la baza vietii sale!
Celebrãm tãierea capului lui Ioan Botezãtorul. Evanghelia descrie cu lux de amãnunte fie cauzele morþtii, fie modul în care Ioan a fost ucis: fãrã proces, în timpul unui banchet, cãzând victima coruptiei si a abuzului de putere a lui Irod si a curtii sale.
Irod era un slujitor al Imperiului Roman. Cine comanda în Palestina, încã din anul 63 î.Cr., era Cezarul, Împãratul Romei, care dispunea de o administratie eficientã, care sã aducã profit, fie Imperiului, fie lui însusi. În acest context, preocuparea principalã a lui Irod era promovarea sa, siguranta sa. Din aceastã cauzã înãbusea orice tentativã de revolutie sau coruptie. Îi plãcea sã fie numit binefãcãtorul poporului, când de fapt era un tiran (cfr. Lc 22, 25).
Iosif Flaviu, un scriitor din acea epocã, ne informeazã cã motivul închiderii Botezãtorului, era frica pe care Irod o avea de o eventualã revoltã popularã. Predicarea Botezãtorului împotriva moralei destrãbãlate a lui Irod (Mc 6,18), a fost „cireasa de pe tort” care l-a determinat pe Irod sã-l arunce în închisoare pe prooroc.
Irod încerca sã blocheze, sã anuleze predicarea Botezãtorului, deoarece cuvintele lui Ioan judecau comportamentul sãu si-i cereau o schimbare a vietii. Inima sa se împietri si cedã dorintei criminale a fiicei, manipulatã de Irodiada.
Irod a dorit sã fie mai presus decât cuvintele Botezãtorului, încercând sã-l facã sã tacã si apoi permitând sã fie ucis. Dar nu a reusit sã elimine Cuvântul! Isus a dus la bun sfârsit, a împlinit ceea ce Ioan a predicat, încât Irod putea sã spunã, „Acel Ioan pe care am poruncit sã fie ucis, a înviat”. Predicarea a fost reluatã si a rãsunat pe strãzile lumii fãrã nici o altã putere, fãrã nici un alt ajutor, ci doar ea însãsi. Evanghelia ne cere sã o ascultãm si sã o primim în inimi. Noi putem sã ne considerãm mai tari decât predicarea (mãrturisirea adevãrului), asemenea lui Irod. Dar îi vom lipsi de lumina Cuvântului pe altii si pe noi. Evanghelistul ne spune cã Evanghelia este mai tare decât puterea multor Irozi din lumea aceasta!
Irod nu evitã uciderea lui Ioan, deoarece îi este fricã de pãrerea lumii cu privire la jurãmântul pe care l-a fãcut, dezinteresându-se complet de respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Frica îl determinã sã tinã seama de opiniile lumii si sã abandoneze frica de Dumnezeu. Dar jurãmântul, prin definitie, este o promisiune sfântã, pe care omul o face în mod liber lui Dumnezeu si întotdeauna se referã la împlinirea unui bine mai mare, nicidecum la uciderea vietii si la încãlcarea poruncilor. Pentru a fi real, jurãmântul trebuie sã aibã în vedere salvarea vietii, în conformitate cu valorile dreptãtii, ale iubirii si adevãrului. Jurãmântul are ca scop facerea de bine si nu facerea de rãu! Lumea doreste sã vadã dacã regele îsi va tine promisiunea. Dar în acest caz, ceea ce trebuia sã-l preocupe pe Irod era un singur lucru: curajul de a se împotrivi fatã de ceea ce este rãu înaintea lui Dumnezeu.
„Condimentele” banchetului dat de Irod sunt: bogãtia, puterea, orgoliul, falsa onoare, vrãjmãsia, nedreptatea, dezmãtul si capul tãiat al lui Ioan. De fapt, istoria contemporanã este o variantã monotonã, plictisitoare a acestor condimente veninoase.
Fratilor! Oprindu-ne o clipã, vã invit sã meditãm dacã în viata noastrã urmãrim sã facem ceea ce este pe placul Domnului sau ceea ce este pe placul oricui altcuiva? Amin.
,Mãrturisirea profetilor biruie miselia regilor
Marcu 6,14-29
Isus i-a trimis pe ucenicii Sãi în misiune, iar scena este goalã pânã la reîntoarcerea lor. Marcu o „umple” cu douã pericope care relateazã pãrerea lui Irod despre Isus si uciderea lui Ioan Botezãtorul. Continutul acestui text are un sens clar: este un semn, o profete a împotrivirii ºi a martiriului, rezervate lui Isus si ucenicilor Sãi. Evanghelistul stie cã martiriul si suferinta sunt incluse în misiunea Bisericii. De fapt, primii crestini care citeau aceastã paginã a Scripturii, cunosteau persecutiile care se terminau cu martiriul, ca fiind o realitate concretã pe care trebuiau sã o trãiascã, sã o experimenteze. Însã, pentru ei, aceastã pericopã era izvor de sperantã vie si mângâiere certã, pentru cã îi învãta sã nu caute victoriile pãmântesti trecãtoare ci sã treacã cu mintea dincolo de rezultatele contingente, privind mereu înainte, la Isus.
Acest pasaj, asezat imediat dupã trimiterea ucenicilor în misiune, reflectã care este „destinul misionarului”, al mãrturisitorului lui Isus. În limba greacã, „mãrturisitor” se spune „martir”. De fapt, moartea Botezãtorului prevesteste moartea lui Isus si a tuturor celor care vor fi trimisi în misiune de-a lungul timpului. Acest lucru poate descuraja, dar oricum, omul este dator cu o moarte. Diferenta dintre o moarte naturalã si moartea unui martir constã în faptul cã cea dintâi reprezintã sfârsitul vietii, iar cea de-a doua este trãitã ca fiind scopul vietii. Martirul mãrturiseste pânã la moarte si dupã moarte, iubirea care stã la baza vietii sale!
Celebrãm tãierea capului lui Ioan Botezãtorul. Evanghelia descrie cu lux de amãnunte fie cauzele morþtii, fie modul în care Ioan a fost ucis: fãrã proces, în timpul unui banchet, cãzând victima coruptiei si a abuzului de putere a lui Irod si a curtii sale.
Irod era un slujitor al Imperiului Roman. Cine comanda în Palestina, încã din anul 63 î.Cr., era Cezarul, Împãratul Romei, care dispunea de o administratie eficientã, care sã aducã profit, fie Imperiului, fie lui însusi. În acest context, preocuparea principalã a lui Irod era promovarea sa, siguranta sa. Din aceastã cauzã înãbusea orice tentativã de revolutie sau coruptie. Îi plãcea sã fie numit binefãcãtorul poporului, când de fapt era un tiran (cfr. Lc 22, 25).
Iosif Flaviu, un scriitor din acea epocã, ne informeazã cã motivul închiderii Botezãtorului, era frica pe care Irod o avea de o eventualã revoltã popularã. Predicarea Botezãtorului împotriva moralei destrãbãlate a lui Irod (Mc 6,18), a fost „cireasa de pe tort” care l-a determinat pe Irod sã-l arunce în închisoare pe prooroc.
Irod încerca sã blocheze, sã anuleze predicarea Botezãtorului, deoarece cuvintele lui Ioan judecau comportamentul sãu si-i cereau o schimbare a vietii. Inima sa se împietri si cedã dorintei criminale a fiicei, manipulatã de Irodiada.
Irod a dorit sã fie mai presus decât cuvintele Botezãtorului, încercând sã-l facã sã tacã si apoi permitând sã fie ucis. Dar nu a reusit sã elimine Cuvântul! Isus a dus la bun sfârsit, a împlinit ceea ce Ioan a predicat, încât Irod putea sã spunã, „Acel Ioan pe care am poruncit sã fie ucis, a înviat”. Predicarea a fost reluatã si a rãsunat pe strãzile lumii fãrã nici o altã putere, fãrã nici un alt ajutor, ci doar ea însãsi. Evanghelia ne cere sã o ascultãm si sã o primim în inimi. Noi putem sã ne considerãm mai tari decât predicarea (mãrturisirea adevãrului), asemenea lui Irod. Dar îi vom lipsi de lumina Cuvântului pe altii si pe noi. Evanghelistul ne spune cã Evanghelia este mai tare decât puterea multor Irozi din lumea aceasta!
Irod nu evitã uciderea lui Ioan, deoarece îi este fricã de pãrerea lumii cu privire la jurãmântul pe care l-a fãcut, dezinteresându-se complet de respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Frica îl determinã sã tinã seama de opiniile lumii si sã abandoneze frica de Dumnezeu. Dar jurãmântul, prin definitie, este o promisiune sfântã, pe care omul o face în mod liber lui Dumnezeu si întotdeauna se referã la împlinirea unui bine mai mare, nicidecum la uciderea vietii si la încãlcarea poruncilor. Pentru a fi real, jurãmântul trebuie sã aibã în vedere salvarea vietii, în conformitate cu valorile dreptãtii, ale iubirii si adevãrului. Jurãmântul are ca scop facerea de bine si nu facerea de rãu! Lumea doreste sã vadã dacã regele îsi va tine promisiunea. Dar în acest caz, ceea ce trebuia sã-l preocupe pe Irod era un singur lucru: curajul de a se împotrivi fatã de ceea ce este rãu înaintea lui Dumnezeu.
„Condimentele” banchetului dat de Irod sunt: bogãtia, puterea, orgoliul, falsa onoare, vrãjmãsia, nedreptatea, dezmãtul si capul tãiat al lui Ioan. De fapt, istoria contemporanã este o variantã monotonã, plictisitoare a acestor condimente veninoase.
Fratilor! Oprindu-ne o clipã, vã invit sã meditãm dacã în viata noastrã urmãrim sã facem ceea ce este pe placul Domnului sau ceea ce este pe placul oricui altcuiva? Amin.
IN DOMNUL,
EUGEN
